“Bogăţia noastră într-o lume din ce în ce mai ”săracă”
Cu toate că societatea a evoluat atât de mult şi a devenit mai bogată materialiceşte, foarte mulţi semeni de-ai noştri se consideră în continuare săraci, punându-şi serioase probleme existenţiale şi plângându-se de lipsuri de tot felul. Trebuie să înţelegem un lucru: fără a proclama obligatorie sărăcia materială, Domnul a preferat-o, totuşi, în detrimentul bogăţiei pe care a considerat-o totdeauna cel puţin periculoasă: „bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea” (Ps. 61, 10). Aproape toţi bogaţii din Sfânta Scriptură sunt personaje nefaste, bogăţia apărând mai în toate cazurile ca piedică în calea mântuirii, iar nu ca mijloc de a-şi agonisi cineva Împărăţia Cerurilor. Ea generează mai degrabă sărăcie spirituală, însingurare şi îndepărtare de cele sfinte, decât pace sufletească, omenie şi apropiere de Dumnezeu. Câţi bogaţi nu sunt nefericiţi, pentru că nu s-au îmbogăţit şi spiritual? Câţi nu au sfârşit în crudă singurătate, tocmai pentru că bogăţiile nu pot înlocui dragostea şi prietenia celor dragi? Câţi nu se simt săraci şi abandonaţi, în pofida faptului că s-au înconjurat de nenumărate bogăţii? Adevărata „bogăţie” a noastră este Hristos, Cel care a fericit pe cei săraci, dar credincioşi, cinstiţi şi buni, ca fiind mai lucizi, mai „liberi” şi mai dispuşi să-I slujească. El ne-a învăţat să ne mulţumim cu puţin, arătându-ne că pentru cel lacom nicio bogăţie nu este de ajuns, iar pentru cel care nu s-a îmbogăţit în Dumnezeu de prisos sunt toate celelalte bogăţii (Lc. 12, 21)
De aceea, nu trebuie să ne considerăm mai „săraci” decât înaintaşii noştri care, deşi au petrecut în mult mai multe lipsuri decât noi, au ştiut să ducă, totuşi, o viaţă mult mai liniştită şi mai împăcată cu ei înşişi şi cu Dumnezeu. Să ne bucurăm de ceea ce avem şi să acceptăm vremurile aşa cum sunt, „pentru că de Dumnezeu sunt rânduite” (Rom. 13, 1). Să căutăm mai mult „Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă” (Mt. 6, 33). Să căutăm a ne îmbogăţi mai mult sufleteşte şi atunci sărăcia noastră se va preface în nespusă „bogăţie”. Nu suntem noi mai săraci decât părinţii ori bunicii noştri, ci doar mai pretenţioşi şi mai doritori de a trăi mai bine. Şi, fără a susţine că nu avem dreptul la a spera mai mult, trebuie să învăţăm că adevărata „bogăţie” rămâne totuşi Hristos Dumnezeu Cel înviat, Care poate da vieţii noastre adevăratul ei sens, poate preface oricând lacrimile noastre în bucurie, iar cele de lipsă ale noastre să le plinească. Sa ne bucuram de „bogăţia” noastră − Hristos, Care „bogat fiind, pentru noi a sărăcit, ca noi cu sărăcia Lui să ne îmbogăţim. PS Sebastian
Grancea Monica 